#4 Călătorie prin fascinanta „economie a trăirilor”

Salutare,

n ultimul newsletter de anul acesta, îți supunem atenției o schimbare de direcție tot mai evidentă: clienții cu dare de mână nu mai pun preț pe obiecte, ci pe experiențe. Așa cum relevă un raport al grupului elvețian de private banking Julius Baer, persoanele bogate preferă să zboare la clasa întâi sau să meargă în vacanțe de neuitat în loc să mai adauge în colecție încă un ceas, o geantă sau o piesă vestimentară de lux.

Mai în glumă, mai în serios, cei cu posibilități par să fi lăsat în urmă „complexul” faraonilor egipteni, care își duceau comorile cu ei în mormânt. Astăzi, adevărata valoare pare să rezide în amintirile pe care le adunăm de-a lungul vieții.

Pe de altă parte, terapia prin shopping de lux continuă să rămână o opțiune în anumite colțuri ale lumii. Cu toate că a înregistrat un declin notabil în Europa și America de Nord, e în plin avânt în Orientul Mijlociu, regiunea Asia-Pacific și America Latină – zone în care și așa-numita „economie a trăirilor” (experience economy) se află, de asemenea, pe un trend ascendent.

Iar în centrul acestor experiențe se află dorința de prelungire a vieții active prin îmbunătățirea stării de bine, atât emoțională, cât și fizică, pentru că, până la urmă, „health is wealth”.

MARKET PULSE


In & Out

Apropo de cele de mai sus, prestigioasa revistă The Economist o spune și mai direct (în engleză): „Luxury goods are out, but luxury travel is in.” Un studiu McKinsey arată că piața globală a turismului de lux ar urma să crească la 390 de miliarde de dolari până în 2028 – un salt spectaculos față de nivelul de aproape 240 de miliarde de dolari înregistrat în 2023. Prin contrast, piața bunurilor de lux ar urma să scadă anul acesta cu până la 5%.

Firește, brandurile de lux au sesizat acest shift în comportamentul de consum: Bulgari, Armani și Dolce & Gabbana operează propriile hoteluri și cluburi, iar LVMH va lansa o linie de iahturi la jumătatea anului viitor.

Există însă și un risc în toată această poveste: o supraofertă de experiențe de lux poate dilua chiar esența luxului – exclusivismul. În paranteză fie spus, e aceeași capcană în care industria modei a căzut prin anii 2000. Spre ilustrare, numărul camerelor de lux este estimat să crească de la 1,8 milioane la 2,2 milioane până în 2030, ceea ce ar putea conduce inclusiv la scăderea puterii de negociere a prețurilor.

 
Față în față

Veniturile LVMH, cel mai mare jucător global din industria luxului – proprietarul brandurilor Louis Vuitton și Dior – au crescut modest, cu doar 1%, în al treilea trimestru. Cu toate acestea, rezultatele au fost întâmpinate cu multă bucurie de investitori la jumătatea lui octombrie, acțiunile apreciindu-se cu peste 7% după anunț, potrivit Reuters. Entuziasmul devine perfect explicabil având în vedere că acesta a fost primul trimestru de creștere într-un an marcat de scăderea cererii în China și de incertitudinea generată de tensiunile comerciale. Acțiunile LVMH continuă să se tranzacționeze semnifcativ sub maximele istorice din 2023.

În schimb, titlurile Marriott International, unul dintre cele diversificate grupuri din industria ospitalității, evoluează în zona nivelurilor record. Performanța poate fi pusă și pe seama creșterii segmentului său de lux, bine reprezentat de branduri precum Ritz-Carlton, JW Marriott sau Bulgari Hotels & Resorts, după cum reise din yahoo!finance.
Suedia, pe bază de rețetă
Având în vedere că percepțiile cântăresc greu în turism, găselnița de marketing a Suediei e remarcabilă. Țara scandinavă se promovează drept prima destinație din lume „pe bază de rețetă” (destination on prescription), semnalează TravelDailyNews. Inițiativa Visit Sweden are drept argument studii care arată că timpul petrecut în natură scade nivelul de stres și reduce riscul bolilor cardiovasculare. Iar una dintre piețele-țintă este America, unde sondajele indică faptul că peste 60% dintre adulți ar urma astfel de recomandări, dacă ar fi prescrise de un doctor.

Iar „tratamentul” propus turiștilor-pacienți este prezentat exact ca într-o rețetă medicală: plimbări prin pădurile ce acoperă 70% din suprafața țării, pentru scăderea presiunii sanguine; băi reci într-unul dintre cele aproape 100.000 de lacuri, pentru stimularea circulației; Fika, tradiționala pauză suedeză de cafea, menită să favorizeze socializarea și multe altele. Health is wealth…

EXPERT INSIGHT

 
 

„Turistul român de astăzi este tot mai greu de încadrat într-o categorie anume, însă există un numitor comun: dorința de a descoperi destinații mai puțin explorate… și din ce în ce mai greu de găsit.

În același timp, conceptul de lux în turism a evoluat. Ofertele nu mai înseamnă pur și simplu hoteluri de 5 stele, ci servicii complet personalizate, adaptate stilului de viață și intereselor fiecărui călător. Astăzi, o vacanță de lux pune accent pe echilibrul între relaxare și experiențe: nu doar confort, ci și transformare, descoperire și o conexiune profundă cu locul.”
 – Daniela Toncu, Manager of Leisure & Associated Agencies
la Happy Tour – FCM România

TRAVEL & AI

 
Și personalizat, și accesibil

Planificarea călătoriilor cu ajutorul tool-urilor AI aproape s-a dublat în 2025 față de 2024, de la 10% la 18%, „vinovații” fiind utilizatorii din generația Z (persoane cu vârste cuprinse între 13 și 28 de ani) și milenialii (29-44 de ani), conform unui studiu al European Travel Commission citat de Travel Weekly. Noile tehnologii îi ajută pe turiști să descopere destinații mai accesibile, să călătorească în extrasezon, pentru a evita aglomerația și să primească recomandări personalizate. Cum era de așteptat, țările în care instrumentele AI sunt folosite cel mai intens sunt China (40%) și SUA (27%).

Studiul mai arată că sosirile internaționale în Europa au crescut cu 3% în primele trei trimestre din 2025, iar cheltuielile pentru călătorii sunt pe cale să depășească, la nivelul continentului 3% din consumul total – peste media înregistrată între 2010 și 2019. Și, apropo de opțiuni avantajoase, statele din Europa Centrală și de Est, în special Polonia, Ungaria și Slovenia, au câștigat tot mai mult teren.

LEISURE & ART

 
  Sugestii de cadouri pentru toate gusturile

Pe măsură ce se apropie sărbătorile, alegerea cadourilor poate să devină o adevărată bătaie de cap. The Wall Street Journal propune o listă extinsă de cărți numai bune de dăruit, care acoperă o plajă largă de zone de interes – de la business, istorie și arhitectură până la artă, sport și știință. Iată câteva titluri care ne-au atras atenția.

„Super Natural” este o fascinantă incursiune în lumea creaturilor care supraviețuiesc în „locuri imposibile”. Alex Riley – autor de literatură științifică și fost cercetător la Muzeul de Istorie Naturală din Londra – ne face cunoștință cu țestoasele pictate, care respiră iarna sub apă, dizolvând oxigenul prin carapace, șerpii ce își micșorează intestinele și își reconstruiesc inimile sau tardigradele, micronanimale prezente atât pe crestele Himalayei, cât și în străfundurile Pământului.

În schimb, „How to Be Bold” propune o călătorie interioară – mai direct spus, o confruntare cu propriile temeri. Ranjay Gulati, profesor de administrarea afacerilor la Harvard Business School, analizează exemplele unor lideri care au dat dovadă de curaj, precum Anne Mulcahy, care a acceptat să preia conducerea Xerox când compania se afla în pragul falimentului. Cum să devenim, la rându-ne, mai îndrăzneți? După cum deja știi, uneori, soluția poate fi un „ritual”, precum cel practicat de Adele înainte de a urca pe scenă: solista obișnuia să sărute fotografia lui Celine Dion.

Schimbând registrul artistic, „Unforgettable: Women Artists From Antwerp to Amsterdam, 1600-1750” evocă pictorițele și sculptorițele din Epoca de Aur flamandă și olandeză. Cartea scoate în evidență și forme de artă mai puțin convenționale ale vremii, precum caligrafia sau dantelele lucrate manual.



Magazin de Crăciun la palat

În premieră absolută, Grajdurile Regale (Royal Mews) din incinta Palatului Buckingham găzduiesc un magazin de Crăciun deschis între 14 noiembrie și 5 ianuarie, potrivit Royal Collection Trust, organizația caritabilă care administrează Colecția Regală a Marii Britanii. Pasionații de protocol pot găsi aici daruri inspirate din tradiția regală, de la dulciuri și vinuri alese până la ambalaje de cadouri tematice și coșuri cu pretenții.

Partea amuzantă? Mai mulți turiști care n-au citit anunțul Casei Regale până la capăt – acesta menționa clar că este doar un magazin și nimic altceva – s-au bulucit entuziasmați la porțile Palatului Buckingham în căutarea unui târg de Crăciun în toată regula. Daily Mail notează că aceștia au căzut pradă unor anunțuri înșelătoare ilustrate cu inteligența artificială…



Airbnb? Nem!

Viața turiștilor se complică și la Budapesta. În prima jumătate a lui noiembrie, Curtea Supremă a Ungariei a validat decizia autorităților locale din sectorul 6 al orașului, Terézváros, de a interzice permanent serviciile de închiriere pe termen scurt, precum Airbnb, începând cu 1 ianuarie 2026, notează Budappest.com.

Sectorul care împrumută numele împărătesei Maria Tereza reprezintă un reper cultural și istoric al Budapestei, găzduind, alături de numeroase cafenele și restaurante, clădirea Operei de Stat și Academia de Muzică Franz Liszt. Decizia municipalității a fost adoptată în urma unui referendum organizat în toamna anului trecut și are drept justificare probleme precum zgomotul, erodarea comunității locale sau îngrijorările localnicilor privind creșterea prețului locuințelor.

Practic, Budapesta se alătură altor mari orașe – Barcelona, Amsterdam sau Berlin – care au limitat închirierile pe termen scurt din motive similare. Nu demult, a devenit viral pe rețelele sociale un clip cu primarul Barcelonei, Jaume Collboni, care afirma că decizia de a interzice platformele de tip Airbnb din 2028 și de a plafona chiriile începe deja să dea rezultate.
 
 „Regatul de Gheață”, dincolo de ecrane.

Acum este oficial. Disneyland Paris a anunțat data de deschidere a unuia dintre cele mai așteptate proiecte din istoria sa. Pe 29 martie 2026, va fi inaugurat World of Frozen – o experiență imersivă inspirată din universul îndrăgitului film de animație „Regatul de Gheață” (Frozen). Noua zonă tematică din Disneyland recreează la scară naturală regatul Arendelle, cu tot farmecul său scandinav și oferă cadrul de a-i întâlni pe Anna, Elsa, Olaf și Kristoff.

Îndelung așteptat a fost și filmul în sine, pentru că Disney intenționa să adapteze „Crăiasa zăpezii”, basmul lui Hans Christian Andersen, încă din anii ‘40, însă animația avea să prindă contur abia în 2013.

Dacă vrei să trăiești magia în realitate, poți beneficia de un discount de 150 euro la orice pachet Disneyland Paris cu mic dejun, la unul dintre hotelurile de 4 sau 5 stele din parc, achiziționat prin Happy Tour, folosind codul #HaiAfaraLaZapada. Oferta este valabilă până pe 31 decembrie (pentru călătorii pe tot parcursul anului 2026) și nu necesită achitarea unui avans.

TRAVEL TIPS & TRICKS

 

 Daniela Toncu, Manager of Leisure & Associated Agencies la Happy Tour – FCM România, oferă trei recomandări celor care plănuiesc să călătorească în această perioadă:
 
1.Cele mai bune destinații „de iarnă” nu sunt neapărat cele mai scumpe.
Dacă vrei soare în decembrie fără prețuri usturătoare, poți opta pentru Egipt, Dubai, Qatar, Ras Al Khaimah sau Cipru – locuri pentru care plătești cu până la 40% mai puțin decât pentru destinațiile exotice.

2. Hotelul „perfect” nu există, ci doar cel potrivit stilului tău.
îți recomand să alegi hotelul în funcție de cum vrei sa folosești timpul la destinație, nu doar după numărul de stele. În general, turiștii se împart în trei categorii:

 Exploratorii – cei care vor oraș, tururi, experiențe, atmosferă. Pentru aceștia, un hotel cu clasificare medie, dar obligatoriu curat, e tot ceea ce trebuie.
 Adepții relaxării totale care își petrec întreg sejurul pe plajă sau la piscină. În cazul lor, hotelul contează cel mai mult.
 Cei care aleg un mix – și, experiențe, și relaxare. Aceștia apreciază un raport calitate/ preț cât mai echilibrat.
  
3. Last minute nu înseamnă „ieftin”, ci „ce a mai rămas”.
 În ultimii ani, am constatat că prețurile last minute pot fi chiar mai mari, în special la zboruri. Last minute poate fi o loterie – e mai înțelept să blocăm un preț bun atunci când se ivește ocazia.

Dacă ai găsit utile ideile de mai sus, recomandă acest newsletter unui prieten.

Share it