#3 Citind în globul de cristal: tendințele industriei de business travel în 2026

Salutare,

Oamenii au fost preocupați să înțeleagă și să anticipeze viitorul încă din cele mai vechi timpuri. Literatura academică plasează primii practicanți ai artei divinației în vechea Mesopotamie – teritoriu care corespunde în mare parte Irakului de astăzi, incluzând totodată și regiuni din Siria, Turcia și Iran. Aceștia încercau să descifreze voința zeilor examinând organele animalelor sacrificate, observând mișcările corpurilor cerești sau, bunăoară, interpretând propriile vise.

De-a lungul mileniilor, lucrurile s-au rafinat, iar ceea ce odinioară era arta divinației s-a transformat în tehnica modernă a forecasting-ului. În aceeași tradiție a anticipării, FCM Consulting creionează, în acest raport, o serie de tendințe și strategii pentru primul semestru al anului viitor.

Dincolo de provocările tehnologice, incertitudinea geopolitică pare să fie elementul definitoriu al perioadei următoare. În viziunea consultanților, această temă este departe de a fi una teoretică: imaginează-ți, de pildă, situația unui travel manager care trebuie să reacționeze rapid atunci când un culoar aerian deasupra unei zone de conflict se închide brusc, iar călătorii săi sunt deja în zbor… sau, cum s-ar spune, „în aer”, atât la propriu, cât și la figurat.

MARKET PULSE


Incertitudine geopolitică & volatilitate economică

La doar două săptămâni după ce președintele Donald Trump, creditat drept artizanul unui posibil acord de pace în Orientul Mijlociu, era întâmpinat triumfal în Israel, cu bannere care îl comparau cu Cirus cel Mare, premierul Benjamin Netanyahu a ordonat armatei israeliene să atace Fâșia Gaza, invocând o încălcare a armistițiului de către Hamas. De altfel, CNBC estima de la bun început că drumul spre pace va fi presărat cu obstacole.

Schimbând coordonatele geografice, numeroasele tentative de a opri conflictul din Ucraina s-au transformat, din păcate, într-un exercițiu fără rezultat.

Peste incertitudinea geopolitică se suprapune volatilitatea economică, alimentată de tensiunile comerciale, creșterea economică modestă și inflația încă persistentă. Într-un astfel de context, FCM Consulting anticipează un declin al cererii de călătorii către Statele Unite atât din partea clienților persoane fizice, cât și a companiilor.

În ceea ce privește Europa, deși vestul continentului a atins în 2024 nivelurile de dinaintea pandemiei, pentru 2026, nu se întrevede o creștere semnificativă a volumelor, ci mai degrabă o evoluție în linie cu valorile actuale.

 
Pe loc repaus


În plan de detaliu, prețurile din industria de business travel și evenimente par să se stabilizeze, după perioada de volatilitate ridicată care a urmat pandemiei. Aceasta este una dintre concluziile studiului anual Global Business Travel Forecast, publicat în vară de Global Business Travel Association – cea mai mare organizație de profil din lume – și CWT, companie integrată recent în grupul American Express Global Business Travel.

La momentul respectiv, erau conturate două scenarii – unul de bază și un altul care lua în calcul o recesiune a economiei globale. Între timp, termenul „recesiune” a dispărut aproape cu totul din discursul marilor companii americane, exponentele economiei care dă tonul la nivel global, începând din a doua jumătate a anului.

  Costuri tăiate ca să zboare mai departe
Până de curând, eram obișnuiți ca valul de concedieri din Statele Unite să fie dominat de Big Tech. Dar, ce să vezi, acesta se extinde și în sectorul aerian. Chiar săptămâna aceasta, American Airlines – al treilea cel mai mare operator aviatic din America după cota de piață, potrivit Visual Capitalist – a confirmat că va face reduceri de personal în zona de middle management și suport, o măsură care ar putea afecta câteva sute de angajați, conform Bloomberg.

American Airlines a raportat o pierdere de aproape 115 milioane de dolari în al treilea trimestru, pe fondul creșterii costurilor cu carburantul și forța de muncă, dar și al intensificării competiției din partea rivalilor Delta și United Airlines. Acțiunile companiei – exclusă în toamna lui 2024 din structura indicelui reprezentativ S&P 500 – înregistrau zilele trecute un declin de peste 27% față de începutul anului.

Iar acesta pare să fie doar începutul. Surse consultate de The HR Digest estimează că, în total, disponibilizările ar putea viza între 5.000 și 6.500 de persoane, marcând cel mai mare val de concedieri din sector de după pandemie. De data aceasta însă, avansul tehnologic se numără printre „vinovații” de serviciu.

INSIGHT

 
  World Travel Awards

Te anunțăm cu mândrie că Happy Tour – FCM România a fost desemnată și în 2025 cea mai importantă companie de travel management pe plan local la World Travel Awards. Este pentru al cincilea an consecutiv.

Le mulțumim sincer tuturor celor care ne-au oferit votul și încrederea lor!

TRAVEL & AI

 
Capcana „obiectului strălucitor”

Cât despre impactul transformării generate de AI asupra industriei de business travel, în raportul menționat la începutul acestui newsletter, Jo Lloyd, Head of Account Management & Consulting în cadrul FCM Consulting, o spune cât se poate de direct: pentru multe organizații, marea provocare nu este să înțeleagă ce poate face AI-ul, ci să evite „capcana obiectului strălucitor” („bright shiny object” trap), adică riscul de a investi în tool-uri care arată bine în prezentări, dar nu rezolvă problemele reale. La nivel de industrie, obiectivele principale (sau acel „mai bine” pe care îl poate aduce inteligența artificială) se traduc prin mai puțin timp pierdut pentru călători, raportare mai eficientă și reducerea abaterilor de la politicile interne privind călătoriile de afaceri.

Adeseori, discuțiile despre impactul inteligenței artificiale sunt parazitate de calcule abstracte privind randamentul investiției (ROI), deși, în realitate, valoarea autentică se regăsește în aspecte greu de cuantificat, precum încrederea pe care o inspiri clienților, subliniază Daniel Senyard, SVP of Commercial Platforms and Innovation în cadrul FCM.


Sfatul înțeleptului

Fix în aceeași logică pot fi privite și beneficiile pe care inteligența artificială le aduce sectorului financiar. Luna trecută, Jamie Dimon, CEO-ul JPMorgan Chase, cea mai mare bancă americană, declara într-un interviu pentru Bloomberg TV, preluat de Fortune și yahoo!finance, că instituția pe care o conduce investește anual aproximativ două miliarde de dolari în AI. Iar, la un cost de două miliarde, beneficiile sunt tot de două miliarde. Unele economii, precum restrângerea personalului sau reducerea numărului erorilor, sunt ușor de cuantificat, în timp ce altele – să spunem îmbunătățirea calității serviciilor – par ceva mai greu de măsurat.

În orice caz, Dimon îi îndeamnă pe liderii din toate domeniile să nu adopte comportamentul struțului, mai precis să nu bage capul în nisip când vine vorba despre inteligența artificială…


Cu delay-ul de rigoare

Ca o scurtă paranteză, exact asta – a adică să adopte comportamentul struțului în fața AI – par să facă o bună partre dintre managerii companiilor din România, după cum rezultă, via IQads, din studiul „AI în Business, Comunicare și Research”, realizat de Rogalski Damaschin împreună cu Reveal Marketing Research în perioada august-septembrie 2025.

Concret, 27% dintre liderii de la noi nu au încă o opinie clară privind adopția inteligenței artificiale. În rest, scena e dominată de prudență (34%) și chiar rezistență (14%), în vreme ce doar 13% întâmpină tehnologia cu entuziasm.

La nivel organizațional, ușor de bănuit, nici companiile nu au deocamdată o relație prea bună cu inteligența artificială. Patru din zece nu au integrat deloc soluțiile AI, 37% dintre companii le utilizează în câteva procese, iar 14% le aplică doar în proiecte punctuale. Doar 1% le folosesc pe scară largă, în vreme ce alte 6% le-au inclus în multiple procese.

„Vrei să redactez un raport de 290.000 de dolari? Să includ și multe citate?”

Realitatea recentă ne arată că un AI nesupravegheat te poate pune în posturi tare delicate. Știrea despre o renumită firmă de consultanță din Big Four, care a acceptat să returneze o parte din cei aproape 300.000 de dolari încasați pentru un proiect destinat guvernului australian, după ce a ieșit la iveală că documentul conținea erori generate de inteligența artificială, a făcut înconjurul lumii.

Deloitte – firma în discuție – a lucrat timp de șapte luni la un raport a cărui versiune inițială conținea numeroase erori, semnalate în premieră de Australian Financial Review, precum referințe academice la persoane inexistente și un citat inventat dintr-o decizie a Curții Federale, notează Business Insider. Desigur, subiectul nu are legătură directă cu industria asupra căreia ne concentrăm, însă gafa Deloitte poate fi privită, așa cum notează CFO Dive, drept un semnal de alarmă pentru toți profesioniștii din domeniul financiar. Atât timp cât sistemele de inteligență artificială nu sunt depozitarele adevărului, ci instrumente programate să ofere răspunsuri, prudența rămâne esențială.

Un veritabil „wake-up call” pentru specialiștii din toate industriile, am putea adăuga.

LEISURE & ART

 
  Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte


Pe de altă parte, inteligența artificială pare să joace un rol tot mai important nu doar la birou, ci și în viața personală – ba chiar, pentru unii, în viața veșnică. În volumul „The Immortalists: The Death of Death and the Race for Eternal Life”, publicat luna trecută, jurnalista americană Aleks Krotoski explorează convingerea celor care cred că sfârșitul îmbătrânirii se află în puterile noastre. Este vorba mai ales despre miliardarii din Silicon Valley care privesc trupul uman ca pe un sistem programabil, întocmai ca produsele care i-au îmbogățit, după cum remarcă inspirat autorul unei cronici din Financial Times.

De pildă, unul dintre acești superoptimiști, antreprenorul Bryan Johnson, a pornit o luptă deschisă cu moartea. A lansat o gamă de produse dedicate acestei misiuni și a ajuns chiar să își facă transfuzii cu sângele propriului fiu.

Pentru a ne ține cu picioarele pe pământ, ziarul britanic propune două lecturi alternative: „Seven Decades” (de Michael Gurven) și „Super Agers” (de Eric Topol). Prima susține că, deși speranța de viață s-a dublat în ultimele două-trei secole, ea nu poate fi extinsă mult dincolo de pragul actual de 70–80 de ani. Din cea de-a doua reținem ideea că socializarea la vârste înaintate poate contribui semnificativ la prelungirea vieții.

TRAVEL TIPS & TRICKS

 
 
Una rece, alta caldă



Între 28 octombrie și 28 noiembrie 2025, „Dacia” Business Lounge din incinta Aeroportului Internațional Henri Coandă va fi închis pentru renovare, anunță Bucharest Airports. Până la redeschidere, pasagerii care călătoresc în zona Schengen vor putea folosi „West” Business Lounge (lângă poarta de îmbarcare 57). Vestea bună? Începând cu 14 decembrie, vor fi disponibile nu mai puțin de trei saloane business – „Dacia” Business Lounge (poarta 3), „West” Business Lounge, precum și „Satelit” Business Lounge (poarta 9), destinat pasagerilor care zboară în afara spațiului Schengen.
 

Dacă ai găsit utile ideile de mai sus, recomandă acest newsletter unui prieten.

Share it